ioanatarnea

Povestea unei raze de soare

Intr-o  zi, la amiaza, mi-am gasit soarele rupt in bucati, printre pietre de viata, cu lacrimi de smarald si gust de roua, ascunse in sufletul lui.

Am ales impreuna printre lacrimi uriase ce-mi veneau catre buze ca un  potop peste oameni, cea mai parfumata si galbena raza.

Si i-am zis sa imi intre in palma, sa se ascunda de lumea coplesita de sentimente incerte si vieti inegale, sa se mute la mine in trup, ca si cum ar trai in cea mai primitoare casa. Si bucata de soare s-a strecurat ca un fulg patimas din zahar intr-o prajitura aburinda, si a adormit intre degetele mele, s-a lipit de viata mea, mai bine decat stelele peste noapte.

Celelalte bucati le-am culcat intr-un pat de cuvinte si doruri poftite, le-am acoperit cu zambete stinse, si, mangaiate de frunze, au ramas sa adoarma prin alte suflete pereche.

Cu soarele ascuns in inima mea, cu palide urme de zambet patrunse in fire, am cutreierat zilele fara sir, prin praf auriu strecurat peste vise si cu fluturi de noapte prinsi in suvite de par.

Am trait si caldura si frig in aceeasi secunda, si iubire si ura in acelasi minut, am fost si am murit in acelasi gram de sclipire prapadita de ochi furiosi, am tipat si am tacut prin fiecare catifea de buze data spre alint.

Am cules litere, crengi si cuvinte din viata ta si mi-am facut un castel de iubire in care sa pot sa ma scald ca o ploaie in mare, cu soarele ascuns intr-o vreme din mine. Am iubit piele si fluturi de ochi diferiti, am alintat pasii multor regrete , am alungat ganduri prea dureroase si n-am tinut cont de  bucatile din soarele meu, lasate in drum sa astepte.  Si toate pana intr-un punct, cand stelele s-au jucat cu pamantul si au pierdut…

Prin parfum de tei m-am trezit intr-o raceala ferma si lipsita de raspuns.

In zadar am alergat tremurand sa culeg pietre si roua, degeaba am incercat sa repar aripi de noapte, prea tarziu m-am gandit sa te chem ca raspuns!

Un zid se nascuse in lume si traia langa mine.

Dupa el exista jumatatea, acolo aveam socoteala la vorbe, secretul la ganduri, si perechea la nisipul ce avea sa mai curga in urma…

Raza mea a fugit cu tine de mana!

Ma joc prin secretele timpului zi de zi, ca prin iarba. Pot oricand invita luna cu mine prin parc la plimbare sau stelele sa le pun biscuiti la cafea.

Pot muta muntii si marea doar printr-un semn, oriunde am pofta de inedit si mister.

Am cheia secreta a acestui castel cu raspunsuri la toate, ascunsa intr-un ciob fermecat.

Ma rasfat prin imaginatia calda a norilor de zahar la fiecare rasuflare de vant.

Pot lega pipaitul visator al pasarilor de margini de stanci si sa se faca floare in casacade de miere.

Pot sorbi la ceas de amiaza licori parfumate a noapte plina, cazute de pe cele mai strasnice punti!

Ma alint prin paturi de roua in plina furtuna de vara cazuta pe maci, fara sa stric dansul bondarilor in vreun fel.

Pot colinda cu zarile prinse de mana prin necuprins de zapada albastra sau nisip arzator, pot tine secunde de vorba la piata de flori, pot sa ma intrec cu soarele intr-un joc de sotron, fara ca vorbele sa se ascunda dupa copaci!

Ma striga zurgalaii pe nume in fiecare val de mare, stiai?

Pot desena cu pestii pe asfalt abia topit sau pot alerga cu brazii in foc de soba, ca sa ma gadile focul in talpi ca o pana.

Pot face lucruri pe care nici nu le pot banui si toate daca ma tii in palma ta, fluture verde pereche, cu suflet de iarba!

Rugăciunea fluturelui dinspre vis

Alintă-mi paşii cu magie de oameni şi prinde-mi fluturi în păr ca şî când nimeni nu ar mai ţine cont de distanţa dintre cer şi pământ!

Visează alături de mine orice suflet de fructe nenăscute, dar coapte sub soarele nostru, cel drag sau culori de anotimpuri alungate către alte tărâmuri prin aripi de berze târzii!

Gâdilă-mi visele cu lumina născută de noapte şi curăţă-mi ochii de durere prin apele multe lăsate să spele păcate furate din inimi pereche!

Iubeşte-mi greşelile toate şi iartă-mi vorbele cu puţină iubire, numără-mi privirele printre fiare de vieţi şi prafuri de stele, dar lasă-mi mai presus decât toate o taină de dus mai departe!

Te invit să-mi împarţi sufletul în bucăţi inegale, să-l transformi în scrum foarte fin, şi să sufli spre vis, să mă pui să cutreier foşnetul ochilor tăi, să limpezeşti minţile cele mai bolnave prin sufletul meu împărţit călător, să redai secretele timpului prin firele mele de păr despletit, să refaci stânci şi copaci prin trupul meu plin de jar , pentru că încă există fiinţe să creadă în noi, fluturi de vis!

Picteaza-mi cerul cu palide stele

Si nori sa imi pui peste trup ,

Sa fie altarul trairilor mele

Cand, inimi de tunet din mine se rup!

Arunca-mi linii de viata peste pamant

Si urme de ploaie sa alunece lin,

Sa simta fiori cu aroma de vant

Cand, printre fluturi de vreme revin!

Fa-mi forme de vina calcate pe luna

Si straie de pasari uitate in zbor,

Sa scuture noaptea de vremea cea buna

Cand, catre zane rapite de aer cobor!

Mai sunt 2 zile si schimb cifra. 24 de ani a fost o varsta cu multe evenimente importante in viata mea ce urma a fi. Nu ma mai pot intoarce acolo nici daca as vrea, asa ca oricat de caraghioasa voi deveni la batranete, cand voi incerca sa par tanara, clar nu o sa pot fi ca la 24.

De acolo au pornit multe. Tot acolo s-au oprit altele.

Nu ma gandesc la prea mare lucru… Mare scamatorie ca o sa am 27 de ani! Si ce daca? Ar trebui sa ma simt privilegiata sau ce?

Se intampla si altora sa imbatraneasca mai mult sau mai putin, mai frumos sau mai urat, mai cu folos sau in virtutea vremii. Nu sunt cu nimic mai altfel, poate doar fizic ma mai schimonosesc pe zi ce trece, dar acolo intervin si alti factori. Simt oboseala, dar nu e oboseala varstei categoric.

Ma gandesc in anii astia cata ciocolata am putut manca, cate imbratisari am putut primi, cata iubire am putut oferi, cata dragoste am putut castiga… imi iese oricum o suma mare. Ciudat! In prima faza nici nu m-am asteptat la asemenea rezultate!

Mai adaug si un numar de prieteni, altul de dusmani sau oameni cu interese comune, inca doi, trei trecatori sentimental si la fel, rezultatul e coplesitor, dar nu ma uimeste totusi!

Stiu ca sunt prin definitie defecta, prea intelegatoare, prea credula si vulnerabila uneori, stiu ca pot fi si curva si copil in aceeasi fiinta, stiu ca pot fi afurisita , stiu ca pot fi blanda, stiu ca pot iubi, stiu ca pot purta pica si celui care ma calca repetat in picioare, stiu ca pot face cam tot ce imi trece prin minte, stiu ca pot cuprinde si asculta multe din gandurile altora, stiu ca pot fi si prada si vanator, stiu ca pot fi singura indiferent de cat de aglomerat e imprejurul meu, stiu ca plang mult, si mai stiu ca pot da tot ce se poate masura in valori pentru o liniste si o certitudine domestica .

Mi-e dor.

As vrea tare mult sa ma simt acasa, o notiune de acasa care sa nu insemne nici unul din cele 3,4 sau chiar 5  apartamente in care am tot stat in ultimii 3 ani. Mi-e dor de caldura, de certitudinea unei cladiri probabil, de linistea unei familii oricat de agitate ar fi ea.

Mi-e dor de tata… de mama lui Alec… de Mos Craciun…

Mi-e dor sa fiu acasa in cele din urma si sa nu mai trebuiasca sa rascolesc iar si iar toata ordinea din sertare, dulapuri si comode, sa nu mai bulversez pe nimeni cu mutarile facute o data cu primul fir de iarba, sa nu mai plang dupa pahare sau farfurii sparte, sa nu mai pierd din amintiri… Probabil la un moment dat , toata calatoria asta se va opri si atunci o sa ma simt acasa.

Sunt ultimele 2 din 26… zic sa ma bucur de ce am, la fel cum am facut si pana acum, sau mai putin… sa ma tem in continuare ca e posibil sa fiu ceruta din nou de sotie, dupa 3 ani de falsa “casatorie”, sa ma gandesc ca altele la varsta mea abia incep sa traiasca sau isi inchid orizonturile fericirii cu vreo apucatura prea comunca, sa ma simt cumva in regula cu cele 3 pisici din preajma, cu Alex, caruia ii pare mai rau ca m-a necajit cam mult in tot timpul  asta impartit si care, mai mult decat ciudat, incearca sa se poarte mai matur si mai constient de tot ce se intampla cu noi ( de aici si frica de casatorie ), sa ma bucur de blatul de tort facut cu ultima cana de zahar din casa, sa ma bucur de fulgi si de filmul prost de la televizor…

Si maine e o zi… tot fara ciocolata…

Intr-o zi la amiaza mi-am pus capul la tine in poala.

Raze de soare alergau intrecandu-se inspre violetul pictat in si dincolo de privirea mea.

M-am lasat cufundata in timp si vise, si in stari coplesitoare de bine. Soarele imi mangaia cu grija fiecare geana, fiecare clipire fosnea de caldura… Traiam bucuria de a fi un fluture violet , nascut intr-o zi la amiaza.

Te jucai ca un vant linistit, prin parul meu si imi mangaiai fiecare idee, fiecare vorba ce urma a fi nascuta, fiecare traire mi-o alintai.

N-am facut schimb de cuvinte prea multe, doar am stat si-am mancat din timp o felie de implinire , unsa cu multa iubire nerostita si nedaruita.

Imi fluturam privirea violet pe sub raze de soare de vara si promisiuni despre nemurire si viata imi facea cerul ce il zaream cand si cand.

Si-am zburat dintr-o data din patul facut de visele tale, alungata fiind de o teama, dar cu o raza de soare ascunsa in frunzele violetului meu din privire!

Peste alte anotimpuri pierdute s-a intamplat sa ma nasc fluture din nou, intr-o zi la amiaza, cu o raza de soare ascunsa in violetul ce-mi picta privirea si sufletul din nou.

Dupa caldura am stiut ca e raza furata de atunci, dintr-o zi la amiaza, care a stat ratacita in mine mult timp.

Mi-e frica de fluturi acum…!

A nins in sfarsit si aici, in Bucuresti, unde nimic nu e in rand cu restl lumii sau vremii! ( Asta ca tot a dat Alex aseara zapada si )

Sa nu mai vorbim de eclere sau savarine, care la o mie de cofetarii daca te duci, toate au alt gust, alta reteta si nicaieri ca cele de acasa, chiar daca vanilia si frisca, relativ sunt la fel. ( In Iasi era o legenda ca cele mai bune eclere sunt la Select, dar dupa 3 ani de stat in Bucuresti, as accepta orice ecler ca fiind senzational, numai sa aiba o crema de vanilie buna, intr-un strat de un deget in interior si ciocolata deasupra! )

Aici nu gasesti Macedoniile de acasa, le  gasesti doar sub denumirea de merdenele! Daca se intampla sa ajungi la chiosc si sa ceri, ametit fiind de miros, doua macedonii cu branza sau doua dobrogene, se uita asa dintr-un colt la tine : ” Ce vreti de la mine? Avem doar ce se vede!”. Acum m-am invatat, nu mai produc “asa gafe”, repet de 3 ori pana ajung in fata vanzatoarei sau trimit pe altcineva sa-mi cumpere..:)

Nici painea nu e la fel, asta nu pentru ca fabrica de paine Titan domina cu magazinele Belforno peste tot ( unde iti poti felia singurel painea, lucru care pe mine ma fascineaza pentru ca gasesc mai multe colturi ). Sunt zeci de brutarii, dar nu prea putem comenta, ca nu e vina lor neaparat ca painea nu se mai poate manca a doua zi. Asta sincer nu prea ma deranjeaza, pentru ca nici acasa, Pangranul- VelPitar nu mai e ce a fost candva, nici biscuitii Poieni nu mai sunt dupa reteta veche, iar painea e impanzita de aditivi si nu are cum sa mai fie ca inainte sau ca cea facuta de mama acasa!

Si ,ca sa nu mai punem suferinta majora, pe langa faptului ca borsului de cartofi trebuie sa ii spui ciorba sau supa de cartofi…, elementul principal al fierturii, si anume borsul, nu il gasesti niciodata asa cum esti invatat. (Aveam la un moment dat un prieten plecat in tari straine si ma rugase sa-i trimit niste bors Magic si ma gandeam, in mintea mea de copil buimac pe atunci, ca “doar ar putea gasi si acolo bors natural sau sare de lamaie, de ce sa vrea fix din asta de acasa?”) M-am lamurit singurica, incet, dar sigur, ca nimic nu te ajuta atunci cand ti-e dor de “ceva bun” ca acasa. Aici, poti cumpara bors de la o mie de femei din piata, poti colinda prin casele tuturor babelor care umplu bors din bloc cu tine, nici unul nu e acru suficient sau macar acru. Dupa vreo cateva oale aruncate am invatat si doza de bors Magic necesara, m-am “updatat” din mers asa, ca sa fac un bors cumva ca cel de la mama. Mi-am adus si leustean uscat de acasa, si cimbru, care au total alta forma si culoare fata de cele de la plic. Si totusi sunt doar la cateva sute de km de casa, nu in alt continent…

Sunt lucruri ciudate in amestecatura asta de Bucuresti, bune sau nu, imposibile sau trecatoare, dar daca ai cu ce sa substitui sau sa calmezi dorul de casa, probabil poti trai aici. Eu ma revolt zilnic pentru cate ceva, de parca m-ar tine in lanturi vreun zmeu pe aici. Asa am ales eu, asa am vrut eu, asa fac eu, cam asta a fost principiul. Uneori il regret, alteori il dau deoparte, alteori ma fac ca nu-l aud, pana adorm si trece.

Dar astazi sunt bucuroasa ca e vreme ca acasa, ca e zapada multa si ca o sa ma plimb prin parc prin zapada, sa ma ud groaznic in cizme (singurele pe care le am aici), sa cad evident de vreo cateva ori ( asta cred ca pot face si la iesirea din scara, nu neaparat in parc)!

Pana la urma s-a facut si 31.12… chiar si 01.01 si sincer nu prea stiu cum, dar la mine timpul de multa vreme nu se mai incadreaza in nici o notiune impartita de majoritatea oamenilor, asa ca nu ma mai minunez prea mult.

E la moda acum sa analizezi, sa tragi linie, sa socotesti, sa inmultesti, sa imparti, sa desparti, sa improvizezi si sa exagerezi. Prin urmare, din rutina la care ne supune capitala asta minunata a prostiei si insensibilitatii, hai sa fac si eu ce face lumea…

Eu nu ma pot rezuma strict la ultimul an…ca daca stau si analizez imi vin altele in minte si evident nu le pot ocoli. E al 3-lea revelion in Bucuresti, diferit de celelalte doua ( poate doar pentru ca fiecare a fost tot in cate o alta casa ). Acum avem de toate in casa, avem si 3 pisici, si doua torturi, si mancare cat pt un regiment, avem si prieteni pe care ii asteptam sau nu, avem si telefoane de dat, sms-uri de primit, avem si bani prin buzunare, deci, dupa aparente ar trebui sa ne fie mai bine.

Azi mi-am inceput ziua cumva pentru suflet… mi-am adus aminte de tinerete, de vremuri si sentimente uitate, de persoane ratacite prin lume, de prieteni tinuti la distanta, de perioade din viata mea cand puteam juca orice si pe oricine pe degete, de timpuri in care stiam sa fiu asa cum ma iubeau altii si cum ma admirau sau invidiau altele. Timpul intr-adevar trece fara sa anunte si nu mai ramane nimeni la fel si nimic nemiscat, nici cele mai trainice sentimente macar. Mi-e greu sa ma gandesc la cum mi-ar fi sau ce ar fi trebuit sa am ca sa ma simt suficient de bine recompusa, dar deocamdata am o stare cumva buna doar pentru faptul ca mi-am confirmat niste asteptari, niste presupuneri, sau mai bine zis mi-am intarit niste certitudini.

Cu riscul de a suna cumva manelistic, dintr-o mie de femei nu se mai gaseste una ca mine, nici proasta, dar nici buna… la casa sau mintea omului!  Asta e concluzia la care am reusit sa ajung in putine ore si multe intamplari!

N-am planuri de viitor pentru ca niciodata nu am stiut concret ce fac in urmatoarele secunde, deci mi-ar fi imposibil sa ma gandesc la idei pentru mai tarziu. Plus ca de fiecare data cand promit ceva am minunatul talent sa nu reusesc sa fac din motive independente de mine, asa ca mai degraba sa ma minunez pe zi ce trece pentru ce urmeaza.  Obiceiul asta de a promite multe si a face foarte putine l-am dobandit genetic, dupa aia l-am conturat la prima relatie din adolescenta si l-am concretizat o data cu “casatoria” mea cu capitala asta minunata! Asa ca, sunt convinsa ca nu sunt multi care sa fie socati de nerespectarea unor planuri oricat de concrete ar parea ele in faza incipienta! Eu m-am obisnuit printre altele si cu felul asta de a se schimba totul radical si instantaneu, fara sa ma intrebe mintea inainte!

Nu-mi plac surprizele si incertitudinile, dar n-am de ales, trebuie sa convietuiesc cu ele!  Totusi am senzatia ca o sa fie mai altfel anul asta, cumva mai inspre bine, dar la cum se tin necazurile si dilemele de mine, nu m-ar mira sa fie doar o aparenta cauzata de ciocolata . Plus ca eu nu sunt genul de om care sa stea departe de griji sau probleme, daca nu sunt ale mele, macar sa le imprumut din solidaritate!

De dorit nu mai stiu de multa vreme sa-mi doresc si cu atata mai mult nu mai stiu sa fac real nici un vis sau plan, oricat de motivat ar fi! Asa ca nu am asteptari prea mari, sau diferite de cele pastrate din vremea in care imi permiteam sa visez si sa fiu altceva decat o “buna gospodina”! Nu e vocatia mea, dar pentru moment ( un moment nedefinit ca masura inca ) atat pot face si atat pot oferi! Adevarul e ca daca m-as tine de un gand din alt domeniu ceva mai bine, poate as reusi sa ma regasesc, dar mi-e cam teama de ce as putea descoperi. Mi-e frica de ce as putea cere sau as putea darui, asa ca ma multumesc cu ce vizitez mental in fiecare clipa! Am tinut sa spun asta pentru prietenii care au cate ceva de reprosat sau subliniat cum ca n-as mai fi nimic din ce am fost. Poate nici nu vreau sa mai fiu la fel, poate ala a fost singurul moment de glorie din viata mea, poate ala a fost miezul, poate perioada aia e clipa care te urmareste toata viata, poate am fost atunci asa ca sa pretuiesc acum ce am, cine sa mai stie, daca nici eu nu prea mai ies din gandurile cauzate de depresie si dependenta de medicamente si ciocolata!

Ne-am bucurat si totusi n-am simtit ca ar fi fost tocmai Revelion, stim ca urmeaza ziua mea, apoi aniversarea si asta se limiteaza la calcule si liste de cumparaturi si alte pregatiri pentru musafiri, nu mai e nimic senzational sau misterios dincolo de fiecare eveniment! Imi face placere sa fac toate astea, doar ca uneori mi-as dori in plus, nu in loc, macar o clipa din vremea mea secreta in care se dadeau muntii peste cap sa-mi faca loc sau sa-mi arate ce nu vreau sa accept!

Sper sa ma pot tine macar de unele din promisiuni, sa reusesc sa scot cartile care s-au si plictisit cred sa astepte tiparirea, sa bifez cumva si asta, chiar daca entuziasmul tineretii nici nu da tarcoale macar! O sa urmeze deci si “Rugaminti fierbinti”, si “Jurnalul unei mirese ” si “Taina fauritorului de fluturi”, dar nu stiu concret cand… Am precizat asta pentru cei care tanjesc dupa povestile mele si care sunt flamanzi de atata asteptare!

In plus alte promisiuni electorale nu detin, dar daca le descopar o sa le anunt!

M-am hotarat in continuare sa nu ma mai consum pentru mintea odihnita a unora sau pentru dementa  ideilor lor, sa nu ma mai socheze prea mult nesimtirea si mizeria inconjuratoare si sa-mi vad eu de ale mele, pentru ca oricum e totul ca o piesa de teatru, trec direct la aplauze de acum inainte.

Am simtit lipsa unor oameni de langa noi sau de pe alte lumi, dar m-am lamurit cumva cu multa autosugestie ca daca toate nu s-ar fi intamplat asa, acum nu mi-ar fi fost dor si nici n-as fi stiut ce imi lipseste, iubirea sau certitudinea.

La multi ani si voua, sa aveti un an mai bun si mai linistit, cu impliniri de dorinte si suficienta sanatate!

PS: Cele mai bune ganduri si imbratisari sa zboare catre voi: mama si pisicile de acasa, Ada, Andreea ( cumnatele de top ), Radu&Madalin, Licurici+Adi & Dr ), prietenilor prin alianta, obligatie sau conjunctura…si masinii inghetate din parcare!:)))

Strang cuvinte in brate si nu pot sa ma plang de foame sau boala!

Sunt apatica uneori si lipsita de fond cand ma striga pe nume, sunt ciudata si straina de mine cand ma vad in oglinda sau ma aud vag, vorbind!

Dupa miros sau privire par a fi eu, dar pierduta de lume, departe de firescul trecut!

Mi-am regasit nu demult vorbele surde intr-o etern de intunecata tacere. Le-am adunat cu migala, pe toate, ca pe niste firmituri ramase pe-o masa, in urma unora prea grabiti flamanzi ca sa auda ce mai poate fi zis.

Sunt tintite ca un glonte in suflet acum, nerostite… dar le pastrez prafuite, la piept!

Am litere stacojii si silabe iutite, am oftari si dureri mascate intr-o rana de cutit de argint …!

Stau cu magie ascunsa in vorbele mele de rand, cu sunet de harpa pentru clipele rostite de altii, cu scheme si cifre atent masurate, si toate, ca, intr-o zi, sa ma recompun intr-o forma usor mai umana !

Strang cuvinte pierdute in brate si nu pot sa ma plang de uitare sau de frig!

Astazi scot la vanzare tot ce am trait pe ascuns, ce-am visat printre lacrimi sau ce am cules mult prea mult de prin alte ramuri pe care m-am odihnit!

Am colindat carari batute cu pietre de roua, am alintat stele vopsite in pistrui , am mangaiat mii de fulgi de zapada zambind, am fluierat printre frunze de rai, am evadat prin ferestre blocate de ger, dar pe toate acestea le vand!

Astazi vand tot ce mai am de primit, ce mai am de nascut sau purtat printre gene, astazi vand tot ce altii nu stiu sa-si doreasca!

Am avut buze multe lasate in palme, am primit porumbei si maslini pe post de dovezi, am calcat carne vie in picioare, am numarat anii iubind parfum de copaci, am simtit toate astea pe gratis, dar astazi le vand fara pret!

Astazi scot la vanzare imensa campie aprinsa din privirea mea, iti dau mrejele mele in care am captivat mii de intrusi, si soaptele mele facute sa arda tot ce ating ti le dau!

Iti dau si din lacrimi putine, iti dau si dureri depasite in extaz, iti dau cel mai dulce sarut, pe care inca il pastrez aburindu-mi in par, iti dau clipe traite in flacari sau impliniri adunate din vai!

Iti dau chiar si piele de luna amara si praf de apus adunat de prin crini , iti dau cuvinte topite in aur din cele mai aprige vise, iti dau tot ce nu stii ca un suflet isi poate dori!

Astazi scot la vanzare acea parte pierduta din mine, pe care nimeni nu stie cum sa o poarte!

Astazi vand totul fara pret stabilit, numai tie!

Tu, viclean fauritor de fluturi din apa vie, da-mi taina ta drept rasplata pentru tot ce-ti pot oferi inca o data, pentru tot ce-ai trait langa mine, pentru tot ce nu ai apucat sa auzi sau sa crezi, da-mi taina ta cea mai mare ca sa pot sa ma adun!